Organizaţiile societăţii civile atrag atenția Parlamentului, Guvernului, societății și partenerilor de dezvoltare asupra inițiativelor legislative nr. 451 și nr. 452 înregistrate în Parlament la 1 decembrie 2016. Aceste proiecte prevăd „liberalizarea capitalului”, adică exonerarea de orice răspundere a persoanelor fizice şi juridice care nu şi-au declarat proprietăţile în schimbul declarării acestora până la 15 aprilie 2017 şi plăţii în favoarea statului a 2% din valoarea averii nedeclarate.
Apel Privind Necesitatea Iniţierii Unei Investigaţii Internaţionale a Fraudei Financiar-Bancare şi a Spălărilor de Bani în RM
Organizaţiile societăţii civile îşi exprimă profunda îngrijorare privind modalitatea în care este investigat furtul de 1 miliard dolari SUA din sistemul bancar al Republicii Moldova, în urma căruia cetăţenii ţării au fost deposedaţi de bunuri publice în valoare de 13% din PIB, moneda naţională a fost depreciată, au fost falimentate intenţionat 3 bănci şi s-a atentat la integritatea fluxurilor financiar-bancare, aflate sub supravegherea Băncii Naţionale a Moldovei de către grupuri obscure, punând astfel în pericol securitatea naţională, bancară, economică şi financiară a Republicii Moldova.
Apel Public: Solicitarea Judecării Cauzei Ex-Premierului Vlad Filat În Ședințe Publice
Organizațiile semnatare solicită, în mod repetat, judecarea cauzei penale împotriva ex-premierului Vlad Filat în ședințe publice. Examinarea în continuare a cauzei în ședințe închise doar va alimenta suspiciunea cu privire la inechitatea procedurilor şi politizarea soluţiei.
Solicităm Președintelui RM Să Restituie Parlamentului Legea Privind Evaluarea Integrității Instituționale Pentru Reexaminare
Organizațiile societății civile semnatare condamnă modul netransparent de adoptare a Legii privind evaluarea integrității instituționale de către Parlamentul Republicii Moldova la 26 mai 2016, produs pe fundalul numeroaselor declarații ale conducerii Parlamentului despre necesitatea intensificării colaborării cu sectorul asociativ.
Apel Privind Lipsa de Transparență în Procesul de Adoptare a Modificărilor și Completărilor la Codul Electoral Referitor la Alegerile Președintelui RM
Organizaţiile semnatare menţionează că pe parcursul procesului de elaborare şi adoptare în prima lectură a proiectului de lege menţionat nu a fost organizată nici o dezbatere şi nici o consultare publică. La fel, organizaţiile semnatare atrag atenţia că autorităţile publice, în speţă Parlamentul, au obligaţia de a consulta cetăţenii, asociaţiile de profil, alte părţi interesate în privinţa proiectelor de acte normative, administrative care pot avea impact social, asupra modului de viaţă şi drepturilor omului.
Apel Public: Organizațiile Societății Civile Sunt Îngrijorate de Acţiunile Procurorului General în Privinţa Unui Judecător
Procurorul General interimar a solicitat acordul CSM pentru pornirea urmăririi penale împotriva judecătoarei Domnica MANOLE pe motiv că aceasta „a pronunțat cu bună-știință o hotărâre contrară legii” atunci când a anulat hotărârea Comisiei Electorale Centrale (CEC) privind refuzul în organizarea referendumului.
Declaraţia Societăţii Civile Privind Campania de Discreditare a Reprezentanţilor Corpului Diplomatic din Republica Moldova
Considerăm că învinuirile de imixtiune în actul justiţiei, referinţele la faptul că diplomaţii ar avea doar dreptul de a vorbi la general despre problema corupţiei şi “nu pot să arate cu degetul” la cazurile concrete de ilegalităţi şi derapaje antidemocratice, sunt incorecte. Solicităm grupurilor de interese politice care dirijează campania de discreditare a reprezentanţilor corpului diplomatic să înceteze aceste atacuri nefondate şi inadmisibile.
Apel Public cu Privire la Proiectul de Lege Propus de MAI Și Adoptat de Guvern
Organizațiile societății civile semnatare sunt îngrijorate de consecințele negative asupra drepturilor fundamentale ale omului care ar putea apărea în urma adoptării proiectului de lege promovat de MAI și adoptat de Guvern la 30 martie 2016. Proiectul de lege acordă drepturi extrem de largi organelor de drept în cazul unei liste extinse de infracțiuni, nerespectându-se principiul protecției vieții private și a libertății de exprimare. De asemenea, toată povara implementării modificărilor legislative sunt puse în sarcina furnizorilor de servicii, fără o analiză privind costurile și eficiența măsurilor, ceea ce ar putea duce la o creștere substanțială a costurilor pentru accesul la serviciile de on-line și de internet.
Apel Public Privind Candidatura Selectată Pentru Funcția De Judecător La Curtea Constituțională
Organizațiile semnatare sunt îngrijorate de lipsa de răspuns a Guvernului la decizia Comisiei pentru selectarea candidaților la funcția de judecător la Curtea Constituțională din 27 noiembrie 2015, prin care s-a propus candidatura dlui Veaceslav ZAPOROJAN pentru numire în funcția de judecător la Curtea Constituțională. Considerăm că o asemenea tergiversare nu este justificată și dă motive de a considera că este făcută intenționat.
Rezoluţia Celei de a II-a Ediţii a Forumului Civic
Participanţii la Forumul Civic cu genericul „Consolidarea societății civile în lupta cu regimul oligarhic”, printre care se numără reprezentanţii mişcării protestatare, ai organizaţiilor necomerciale, inclusiv ai partidelor de opoziţie, au constatat că, prin metode de corupţie politică, practic toate instituţiile statului au ajuns în captivitatea unui clan politico-oligarhic.