Transparency International – Moldova îşi exprimă profunda îngrijorare în legătură cu trenarea reformei în Autoritatea Naţională de Integritate (ANI). La peste un an de la adoptarea pachetului de legi privind integritatea, ANI aşa şi nu a devenit funcţională. Lenteţea exagerată a desfăşurării concursului de suplinire a funcţiilor de preşedinte şi vice-preşedinte (lansarea cu întârziere a concursului, amânarea şedinţelor Consiliului de Integritate, inclusiv din lipsă de cvorum, extinderile repetate ale termenelor depunerii dosarelor candidaţilor), vorbeşte despre caracterul intenţionat de tergiversare a acestui proces. În lipsa conducerii, precum şi a inspectorilor de integritate desemnaţi/selectaţi prin concurs, verificarea averilor şi intereselor persoanelor care ocupă funcţii publice este compromisă.
În prezent se creează impresia unei lupte acerbe pentru controlul ANI, încercându-se înlocuirea unei persoane cu mandatul expirat cu o altă persoană mandatul căreia va expira în curând, în loc de a se concentra asupra unui concurs transparent de selectare a unui candidat independent, integru şi profesionist. Trezeşte nedumeriri şi graba cu care la conducerea ANI este propulsată o persoană care anterior s-a opus reformării instituţiei, a luat decizie în situaţie de conflict de interese în cazul decidenţilor din Banca Naţională a Moldovei şi a încălcat disciplina de lucru (potrivit afirmaţiilor lui Anatol Donciu[1]), iar mai recent – nu a trecut testul la poligraf. Angajaţii autorităţii sunt ameninţaţi cu pornirea unei anchete interne pentru nesupunerea unei persoane care încă nu a fost desemnată în funcţie, ceea ce ar putea afecta independenţa viitorilor inspectori de integritate.
Mai mult, în condiţiile transferului puterii la ANI într-un mod confuz şi scandalos, este iminent riscul spargerii bazei de date şi arhivei ANI (declaraţiile de venituri şi proprietate/de avere şi interese personale, hotărârile CNI şi documentele din investigaţiile efectuate) în beneficiul unor grupuri de interese obscure. În acest caz nimeni nu-şi va asuma răspunderea pentru eventuale nereguli.
Lupta pentru controlul ANI se desfăşoară în preajma alegerilor parlamentare, când va fi extrem de important ca societatea să afle despre integritatea candidaţilor. În prezent în ANI s-a acumulat un număr considerabil de petiţii şi solicitări de efectuare a controalelor, zeci de mii de declaraţii de avere şi interese personale rămân neverificate. Fără reacţia ANI rămân şi multiplele investigaţii jurnalistice care au scos la iveală proprietăţi luxoase ale demnitarilor şi funcţionarilor publici, eventuale cazuri de luare a deciziilor în conflicte de interese şi de încălcare a regimului de incompatibilităţi.
În aceste condiţii, solicităm guvernanţilor să depună eforturi reale pentru a asigura funcţionalitatea şi independenţa ANI, una dintre instituţiile de bază menite să prevină corupţia în sectorul public din Republica Moldova.
[1] Potrivit dlui Donciu, “V. Strătilă, urmărind interese personale, în şedinţa Comisiei din16.04.2015, contrar afirmaţiilor anterioare despre conflictul de interese, a participat şi a votat Actul de constatare privind clasarea cauzei în privinţa guvernatorului BNM D. Draguţan”.