În perioada iunie – septembrie 2020, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a propus[1] Parlamentului Republicii Moldova numirea în funcție a șase judecători și doi vicepreședinți ai Curții Supreme de Justiție (CSJ)[2].
Potrivit Legii cu privire la CSJ[3], numirea judecătorilor CSJ are loc în termen de 30 de zile de la data înregistrării propunerii în Parlament. Acest termen poate fi prelungit cu cel mult 15 zile pentru clarificarea aspectelor importante ce țin de candidații propuși. De la prima propunere a CSM a trecut mai mult de opt luni, iar de la următoarele – mai mult de patru luni. În pofida depășirii termenelor legale, numirile la CSJ nu au fost incluse pe agenda plenului Parlamentului. Parlamentul poate refuza numirea judecătorilor CSJ doar în cazul depistării unor probe incontestabile de incompatibilitate a candidaților, de încălcare a legislației sau a procedurilor legale de selectare și promovare a lor.
Până la demararea procesului de vot pentru numirea în funcție a judecătorilor, la CSJ rămân a fi vacante 11 funcții de judecător[4]. Cu numărul actual de judecători în funcție, ținând cont și de alte circumstanțe precum detașarea judecătorilor CSJ, suspendarea din funcție sau concediile de odihnă și cele medicale ale judecătorilor, există riscul ca activitatea CSJ în anumite perioade de timp să fie blocată. În prezent ședințele Plenului CSJ nu pot fi desfășurate, deoarece la CSJ activează efectiv mai puțin de două treimi (22 de judecători) din numărul total al judecătorilor CSJ.[5]
Standardele europene privind independența judecătorilor solicită statelor să asigure resursele umane, materiale și financiare necesare pentru buna funcționare a justiției.[6] Acestea mai prevăd că toate deciziile privind numirea și cariera profesională a judecătorilor să se bazeze pe merit, în baza unor criterii obiective și în modul prevăzut de lege.
Organizațiile semnatare solicită Parlamentului Republicii Moldova să demareze cât de curând posibil procedura de discutare a propunerilor CSM privind numirea judecătorilor și vicepreședinților CSJ. De asemenea, îndemnăm Parlamentul să studieze cu cea mai marea atenție informațiile publice apărute despre judecătorii propuși de către CSM. Eventuala hotărâre de respingere a propunerii CSM trebuie motivată convingător.
Organizațiile semnatare:
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM)
Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC)
Asociația pentru Politică Externă (APE)
Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE)
Transparency International Moldova
Asociația pentru Democrație Participativă “ADEPT”
Promo-LEX