Comunicat de presă

15.12.2020                 

Context

La 4 decembrie 2020, în Parlamentul Republicii Moldova, a fost înregistrată iniţiativa legislativă a unui grup de deputaţi ai fracţiunii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova – Proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate nr. 132/2016.[1]

Potrivit autorilor, scopul Proiectului de lege rezidă în îmbunătăţirea cadrului normativ aplicabil procedurilor de control al averii şi intereselor personale, dar şi cel aplicabil urmării şi sancţionării încălcărilor subsecvente. Deputaţii, făcând referinţe, nu tocmai relevante, la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, consideră că actualele prevederi sunt inaccesibile şi imprevizibile. În viziunea autorilor, actualele norme, fiind lacunare şi arbitrare, oferă inspectorilor de integritate discreţie decizională nejustificată. Totodată, se pretinde că, prin modificările propuse, se va ajusta Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate la Codul administrativ al Republicii Moldova, nr. 116/2018. Deputaţii insistă că sunt impuşi să propună aceste modificări de art. 257 alin. (3) lit. a) din Codul administrativ, chiar dacă, normele citate vizează Guvernul.

Esenţa iniţiativei legislative

Proiectul de lege propune modificarea mai multor prevederi din Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate, şi anume:

• la art. 32 alin. (1) – se propune micşorarea de la trei ani la un an a termenului în care, după încetarea mandatelor, funcţiilor publice şi de demnitate publică, poate fi efectuat controlul averii şi intereselor personale;
• la art. 36 – se propune expunerea alin. (1) în următoarea redacţie: „Persoana care a fost supusă controlului poate contesta actul de constatare, nemijlocit în instanţa judecătorească competentă pentru examinarea acţiunii în contencios administrativ.”. Actualmente, alineatul comportă un caracter special, conferind persoanei care a fost supusă controlului dreptul de a contesta actul de constatare în termen de 15 zile de la primirea acestuia;
• la art. 40 – se propune expunerea alin. (2) în următoarea redacţie: „Sancţiunea disciplinară poate fi aplicată după rămânerea definitivă a actului de constatare, în condiţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară.”, dar şi completarea cu alin. (4) în următoarea redacţie: „Prescripţia aplicării prevederilor alineatului (1) se calculează în condiţiile termenului general de prescripţie a răspunderii contravenţionale.”. Actualmente, alin. (2) comportă un caracter special, oferind, prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, a posibilităţii aplicării sancţiunii disciplinare pentru încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a actului de constatare sau de la data expirării termenului de contestare în cazul în care actul de constatare al inspectorului de integritate nu a fost contestat. Este de remarcat că, potrivit alin. (1), din momentul în care actul de constatare a încălcării regimului juridic al incompatibilităţilor rămâne definitiv, Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) sesizează, în termen de 15 zile, conducerea organizaţiei publice sau a autorităţii responsabile de numirea în funcţie a subiectului declarării, în vederea încetării mandatului acestuia, a raporturilor de muncă sau de serviciu ale acestuia;
• la art. 41 – se propune completarea cu alin. (3) în următoarea redacţie: „Prescripţia aplicării prevederilor alineatului (2) se calculează în condiţiile termenului general de prescripţie a răspunderii contravenţionale”. Normele la care se face referinţă prevăd ca efect al constatării încălcării regimului juridic al restricţiilor şi limitărilor, sesizarea de către ANI a organelor competente în vederea încetării mandatului, a raporturilor de muncă sau de serviciu ale persoanei supuse controlului., în termen de 15 zile din momentul în care actul de constatare a încălcării regimului juridic al restricţiilor şi limitărilor a rămas definitiv.

În general, proiectul este inacceptabil din mai multe motive, esenţiale fiind:

• proiectul de lege compromite urmărirea penală pentru infracţiunile subsecvente;
• proiectul de lege favorizează nejustificat subiecţii declarării averii şi intereselor personale;
• proiectul de lege periclitează finalităţile controlului.

Proiectul de lege compromite urmărirea penală pentru infracţiunile subsecvente

Există mai multe infracţiuni, urmărirea cărora ar putea depinde de constatările controlului averii şi intereselor personale. Cu titlu de exemplu serveşte Îmbogăţirea ilicită, componenţă prevăzută de art. 330/2 din Codul penal al Republicii Moldova, nr. 985/2002. Mai mult, iniţiativa legislativă compromite urmărirea penală şi pentru fapte uşoare, care sunt practic inerente procesului de declarare a averii şi intereselor personale în serviciul public – Falsul în declaraţii. Potrivit art. 352/1 alin. (2) din Codul penal, includerea intenţionată a unor date incomplete sau false, neincluderea intenţionată a unor date în declaraţia de avere şi interese personale, se pedepsesc cu amendă în mărime de la 400 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 1 an, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani. În condiţiile art. 16 alin. (2) şi art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul penal, infracţiunea este uşoară, termenul de prescripţie pentru astfel de fapte constituind 2 ani de la comiterea infracţiunii. Însă, chiar dacă unui fost demnitar ar putea să i se incrimineze, în condiţiile legii penale, fals în declaraţii, în practică acest lucru ar deveni imposibil după un an de la încetarea mandatului, când averea şi interesele personale ale titularului nu mai pot fi controlate.

Proiectul de lege favorizează nejustificat subiecţii declarării averii şi intereselor personale

Deşi subiecţii declarării averii şi intereselor personale, în virtutea funcţiilor pe care le deţin în serviciul public, ar trebui să fie trataţi cu cea mai mare exigenţă, aceştia sunt privilegiaţi şi favorizaţi de către legiuitor.

Pentru comparaţie, în condiţiile art. 264 din Codul fiscal al Republici Moldova, nr. 1163/1997, obligaţiile fiscale pot fi determinate în următoarele termene:

• impozitele, taxele, majorările de întârziere – în cel mult 4 ani de la ultima dată stabilită pentru prezentarea dării de seamă fiscale respective sau pentru plata impozitului, taxei, majorării de întârziere (penalităţii), în cazul în care nu este prevăzută prezentarea unei dări de seamă fiscale;
• sancţiunile fiscale aferente unor impozite şi taxe concrete – în cel mult 4 ani de la ultima dată stabilită pentru prezentarea dării de seamă fiscale privind impozitul şi taxa menţionată sau pentru plata impozitului şi taxei în cazul în care nu este prevăzută prezentarea unei dări de seamă fiscale;
• sancţiunile fiscale neaferente unor impozite şi taxe concrete – în cel mult 4 ani din data săvârşirii încălcării fiscale.

Aceste termene de prescripţie nu se extind asupra impozitului, taxei, majorării de întârziere (penalităţii) sau sancţiunilor fiscale aferente unui impozit, unei taxe concrete dacă darea de seamă fiscală care stabileşte obligaţia fiscală conţine informaţii ce induc în eroare sau reflectă fapte ce constituie infracţiuni fiscale ori nu a fost prezentată.

Evident, eventualul termen de prescripţie pentru efectuarea controlului averii şi intereselor personale în serviciul public – un an de la încetarea funcţiei în serviciul public – este o favoare absolut nejustificată acordată declaranţilor.

Proiectul de lege periclitează finalităţile controlului

Prin propunerile înaintate la textul articolelor 40 şi 41, ar putea devenii imposibilă sancţionarea încălcărilor regimului incompatibilităţilor, limitărilor şi restricţiilor. În condiţiile art. 30 din Codul contravenţional, termenul general de prescripţie a răspunderii contravenţionale este de un an, care curge de la data săvârşirii contravenţiei şi până la data rămânerii definitive a hotărârii cu privire la cauza contravenţională. Punerea sub incidenţa acestui termen a mai multor acţiuni subsecvente unui act de constatare este necorectă. În practică, termenul de examinare a unei contestaţii împotriva actului de constatare ar putea depăşi termenul de un an.

Concluzii

Într-adevăr, cadrul normativ în domeniu trebuie îmbunătăţit, asigurarea integrităţii în serviciul public constituind interesul public general. Previzibilitatea controlului averii şi intereselor personale în serviciul public poate fi sporită, în acest sens fiind suficientă completarea legii cu prevederi exprese privind durata controlului. În fapt, contrar interesului public general, proiectul de lege poate aduce la impunitatea subiecţilor declarării, iar fără sancţiuni efective şi eficiente dezideratul integrităţii în serviciul public este de neatins. Autorii au o singură soluţie în a se reabilita public – retragerea proiectului. Or, atât timp cât, între aceştia, sunt persoane vizate în controalele ANI şi care, urmare a adoptării proiectului, ar putea rămâne nesancţionate, buna intenţie a iniţiativei legislative este îndoielnică.

Acest document a fost realizat în cadrul proiectului „Consolidarea statului democratic de drept: contribuţia societăţii civile ” implementat de Transparency International – Moldova şi susţinut financiar de Ambasada Regatului Ţărilor de Jos. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat poziţia finanţatorilor.

---

[1] http://parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/3069/language/ro-RO/Default.aspx