Cadrul legal privind întreprinderile cu capital de stat trebuie revăzut

Reprezentanţii a două organizaţii neguvernamentale, Transparency International – Moldova şi IDIS Viitorul, care au realizat în ultimul timp cercetări ce vizează activitatea întreprinderilor cu capital de stat1, au venit cu o notă de poziţie în care au enunţat principalele probleme din acest domeniu şi posibilele căi de redresare a situaţiei.

Întreprinderile cu capital de stat ocupă o pondere importantă în structura economiei naţionale şi structura de ocupare a forţei de muncă, buna administrare a întreprinderilor ar putea avea efecte benefice asupra dezvoltării economice şi realizării performanţelor sociale.

Pentru a atinge aceste scopuri, este important ca statul:

  • să asigure administrarea eficientă a acestor întreprinderi, inclusiv prin impunerea unor standarde înalte de management şi transparenţă, precum şi prin responsabilizarea managementului pentru nerespectarea unor atare standarde;
  •  să aplice un program de ieşire din domenii în care competiţia privată poate impune standarde şi calitate înaltă a produselor, lucrărilor şi serviciilor oferite;
  •  să realizeze un program de privatizare transparentă care ar putea reduce costurile suportate de sectorul public, generate de întreprinderile de stat ineficiente.

Situaţia la moment atestă că statul nu a întreprins suficiente măsuri pentru a îmbunătăţi starea de lucruri vis-a- vis de activitatea întreprinderilor cu capital de stat şi gestionarea lor de către autorităţile publice, în domeniu existând o serie de probleme serioase.

Descarcă documentul

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*