Transparency International Moldova (TI-Moldova) a venit cu o expertiză la proiectul Legii cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală, constatând că acesta este unul îmbunătăţit, comparativ cu proiectul iniţial. Cu toate acestea, adoptarea proiectului în cauză nu va aduce schimbări simţitoare în situaţia critică care se atestă în prezent în acest sector, deoarece proiectul nu prevede modificări substanţiale în reglementarea aspectelor-cheie ale întreprinderilor de stat/municipale, cum ar fi: scopul înfiinţării, genurile de activitate, gestiunea patrimoniului public, calitatea/eficienţa administrării, dezvăluirea informaţiilor ş.a.
La elaborarea proiectului nu s-a ţinut cont în suficientă măsură de principiile de guvernare corporativă a întreprinderilor publice promovate de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) care stabilesc, printre altele, că:
- statul exercită dreptul de proprietate asupra unor întreprinderi în interesul întregii societăţi, pentru a obţine un beneficiu maxim pentru societate prin alocarea eficientă a resurselor;
- statul trebuie să evalueze cu atenţie obiectivele care justifică deţinerea în proprietate a unor întreprinderi, conducându-se de anumite raţionamente care dictează necesitatea implicării sale în afaceri, cum ar fi:
- susţinerea unor direcţii strategice de interes naţional;
- deţinerea monopolului în anumite domenii, pentru care reglementarea de piaţă nu este fezabilă/eficientă;
- producerea acelor mărfuri şi prestarea acelor servicii, pentru care întreprinderile statului sunt mai sigurecomparativ cu operatorii privaţi;
- statul trebuie să acţioneze ca un proprietar activ şi informat, asigurând ca întreprinderile pe care le deţine sunt administrate într-o manieră transparentă, responsabilă, cu un înalt grad de profesionalism.
Contrar acestor recomandări ale OCDE, în proiectul transmis spre examinare Parlamentului nu este soluţionată una din problemele majore care ţine de scopul înfiinţării întreprinderilor de stat şi genurile de activitate pe care le poate practica. Astfel, proiectul permite menţinerea întreprinderilor existente şi înfiinţarea altora fără a impune careva rigori de justificare a obiectivelor urmărite.
În opinia TI-Moldova, se impune revizuirea statutului ÎS ”Cadastru”, ÎS „CRIS „Registru”, Î.S. „Camera Înregistrării de Stat” prin prisma activităţilor/funcţiilor atribuite.
ÎS „Cadastru” exercită atribuţii/funcţii care ţin de competenţa unor autorităţi/instituţii publice şi care sunt improprii activităţii de întreprinzător, cum ar fi înregistrarea de stat a bunurilor imobile şi a drepturilor asupra acestora în registrul bunurilor imobile, monitorizarea bunurilor imobile. Registratorii oficiilor cadastrale exercită funcţii stabilite prin legi/acte normative, iau decizii cu privire la drepturile de proprietate ale cetăţenilor, drepturi fundamentale protejate prin Constituţie şi convenţii internaţionale, ceea ce este incompatibil cu statutul unor simpli angajaţi ai unei întreprinderi.
Concluziile referitoare la atribuţiile publice ale ÎS ”Cadastru” sunt valabile şi în privinţa Î.S. „Camera Înregistrării de Stat” care este identificată în legislaţie drept organ de stat, dar activează ca o întreprindere de stat. ÎS „CRIS „Registru” îndeplineşte atribuţii statale de emitere a actelor oficiale de identitate pentru cetăţenii Republicii Moldova, funcţii similare cu cele ale misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare ale Republicii Moldova, de eliberare a documentelor oficiale în domeniul circulaţiei rutiere. Inadmisibilitatea delegării către întreprinderi a atribuţiilor publice este menţionată şi în avizul Ministerului Justiţiei la proiectul noii legi. Este de remarcat faptul că anterior şi Agenţia Proprietăţii Intelectuale a avut statut de întreprindere de stat, dar a fost reorganizată în instituţie publică.
TI-Moldova propune ca proiectul legii să fie revăzut/completat substanţial şi la alte capitole, inclusiv:
- Gestionarea bunurilor publice transmise întreprinderii de stat: stabilirea scopului, condiţiilor şi argumentarea necesităţii depunerii bunurilor imobile ca aport la capitalul social; interzicerea transmiterii de către întreprindere a terenurilor publice în locaţiune/sublocaţiune, arendă/subarendă; stabilirea scopului şi argumentarea necesităţii transmiterii bunurilor statului în folosinţă cu titlu gratuit altor persoane (comodat);
- Administrarea întreprinderii publice: stabilirea unor criterii mai riguroase privind calificarea şi experienţa de muncă pentru membrii consiliului de administraţie şi administrator; indicarea naturii juridice şi a conţinutului contractului cu administratorul (contract de mandat) şi concordarea remuneraţiei acestuia cu performanţele întreprinderii gestionate; stabilirea răspunderii pentru prejudiciile cauzate întreprinderii prin actele îndeplinite sau omisiunea de a exercita supravegherea impusă de îndatoririle membrilor consiliului de administraţie şi ale administratorului;
- Politica conflictelor de interese se aplică în cazul în care volumul tranzacţiei depăşeşte 1% din valoarea activelor întreprinderii. Totuşi, pentru întreprinderile mari, această valoare poate constitui milioane de leiDezvăluirea informaţiilor: completarea şi concretizarea informaţiilor care urmează a fi dezvăluite de întreprinderea publică şi stabilirea obligaţiilor similare pentru autorităţile care administrează astfel de întreprinderi.
De asemenea, TI-Moldova consideră necesară evaluarea întreprinderilor de stat active şi urgentarea desfiinţării întreprinderilor aflate în proces de lichidare, desfiinţarea/reorganizarea unităţilor care pe parcursul ultimilor 3 ani au înregistrat pierderi, precum şi reorganizarea în instituţii publice a întreprinderilor de stat Î.S. ”Cadastru”, Î.S. „CRIS „Registru”, Î.S. „Camera Înregistrării de Stat” şi altor întreprinderi care exercită funcţii ale organelor/instituţiilor de stat.
Propunerile la proiectul Legii cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală au fost transmise Parlamentului Republicii Moldova, Ministerului Economiei, Ministerului Justiţiei, Ministerului Finanţelor, Curţii de Conturi şi preşedinţilor fracţiunilor parlamentare.
TI-Moldova va prezenta în curând rezultatele monitorizării transparenţei activităţii întreprinderilor de stat care vor include şi alte propuneri de îmbunătăţire a situaţiei în domeniu.
Această expertiză a fost realizată în cadrul proiectului „Angajarea societăţii civile şi mass-media în monitorizarea întreprinderilor de stat din Moldova” cu susţinerea financiară a National Endowment for Democracy. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat poziţia finanţatorului.