IPN Societate: Tinerii Îşi Doresc Integrarea Europeană A Republicii Moldova

Mai mulţi tineri din şcolile din raionul Călăraşi au participat la concursul de eseuri „În Europa prin integritate”. Elevii participanţi au menţionat pentru IPN că au fost încurajaţi de profesori şi astfel au avut posibilitatea să afle mai multe lucruri utile despre Uninda Europeana.

Lilia Caraşciuc, directorul Transparency International – Moldova, a spus că scopul evenimentului este de a cultiva valorile europene. „Vrem ca toţi copii să se gândească dacă putem avea o cauză europeană fiind lipsiţi de integritate?  Ceea ce mă bucură e că aceşti copii, în pofida faptului că sunt foarte tineri, înţeleg că viitorul înseamnă integritate şi fără aceasta nu este viitor pentru ţară, pentru societate, pentru fiecare în parte. Noi am organizat 50 de seminare prin localităţi, am vorbit cu oamenii despre avantajele parcursului european”, a comunicat directorul Transparency International – Moldova.

Pirkka Tapiola, şeful Delegaţiei UE la Chişinău, prezent la eveniment, le-a mulţumit celor 7 tineri câştigători pentru participare la concurs şi a subliniat că lupta împotriva corupţiei este foarte importantă pentru o societate care suferă din cauza acestui fenomen. Pirkka Tapiola a adăugat că Republica Moldova va avea un viitor european doar după ce va implementa reformele, dacă cetăţenii vor da dovadă de responsabilitate, iar corupţia va fi eliminată. „Trebuie să vă gândiţi care este viitorul Moldovei. Nu o să aveţi un viitor european dacă nu o să îl construiţi acasă. Participarea cetăţenilor în acest proces este foarte importantă”, a subliniat oficialul.

„Ieri a trecut, mâine nu există încă, ceea ce contează este azi. Azi trebuie să acţionăm, azi trebuie să gândim lucid, azi trebuie să demonstrăm că ne pasă de ziua de mâine. Dacă nu o vom face noi, cine o va face? Vreau să trăiesc într-o ţară cu o economie şi o politică stabilă, în care nu există inegalitate între bărbaţi şi femei, vreau să trăiesc într-o ţară în care nu există nicio formă de discriminare, în care consumatorul este protejat, iar mediul înconjurător îngrijit. Aproape toate aceste norme sunt respectate în ţările europene, iar eu cred cu tărie că modul nostru de viaţă se va normaliza odată ce vom intra în Uniunea Europeană”, a citit din eseul său eleva Mădălina Florea.

O altă elevă, Elena Vasilache, a spus că acest concurs i-a părut interesant şi a dorit să verifice cunoştinţele sale legate de UE, deoarece în şcoala sa timp de 3 săptămâni a fost desfăşurată o campanie de informare pe tematică europeană. Copila a menţionat că în eseul său a scris cât de importante sunt campaniile de informare despre UE şi că este optimistă că Moldova va ajunge parte a acestei comunităţi de ţări.

Crina Stratan, o altă câştigătoare, a participat la concurs fiind motivată de profesoara sa, care i-a spus că aceasta îi va ajuta să-şi lărgească orizonturile căci va căuta din mai multe surse informaţii despre UE. Tânăra este sigură că Republica Moldova trebuie să ajungă în Uniunea Europeană şi susţine parcursul european al ţării.

„Tind spre o viaţă europenizată şi îmi doresc o ţară bine formată, fără corupţie şi fără mişei. Vreau asta nu doar pentru mine, ci pentru noi, pentru voi, şi pentru generaţiile care urmează să menţină integritatea ţării”, se mai spune în eseul elevei Mădălina Florea.

Concursul a fost organizat de Transparency International – Moldova, în comun cu Centrul Naţional Anticorupţie, Fundaţia Est-Europeană, cu susţinerea oferită de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) prin intermediul FHI 360.

Sursa: http://www.ipn.md/ro/societate/70279

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*